Categories

La aprozar

Categoria: Aventuri citadine | Tuesday, 26 January 2010

Guest post by Freeman.

Matei, fiul meu de doi ani si un pic, are in dotarea personala o bona. Fisa postului pentru proaspat mentionata bona include, printre altele, scoaterea la aer a lui Matei in cursul saptamanii. Acum, sa nu va imaginati ca scoaterea asta la aer ar fi ceva simadicos sau formal, nici vorba. De multe ori ghindocul este tarat, mai mult sau mai putin cu voia lui, prin diverse locuri in care bona are treaba in ziua respectiva.

O astfel de zi a fost si vinerea trecuta. Meteorologic vorbind a fost o zi placuta de iarna asa ca bona l-a infofolit bine merci pe Matei si a pornit cu el la drum. Parte din masterplanul ei era o oprire la aprozarul pietei din apropierea blocului sa-si cumpere sau sa-mi cumpere, nu mai retin exact detaliul asta, ceva verdeturi ale caror numle si utilitate nu le retin niciodata dar al caror gust rautacios imi invadeaza si imi polueaza aproape zilnic gustul carnii.

Dupa cateva ocolisuri neplanuite cauzate de Matei, care mereu e distras de diverse lucruri stralucitoare si vrea sa le investigheze personal cat mai temeinic ba chiar sa le si bage in gurita, cei doi protagonisti ajung in fata aprozarului cu pricina. Pentru a il ajuta pe pusti sa vada ce se intampla bona il ia in brate (asta-i scuza ei, eu personal cred ca o face ca sa nu il piarda) si intra. Ca in mai toate magazinele de piata de la noi, vreo trei patru persoane asteapta sporovaind la coada sa fie serviti de o duduie nemultumita de activitatea ce o desfasoara, asa ca cei doi au ramas locului asteptandu-si si ei randul.

Nu dureaza mult pana cand relativa liniste a aprozarului e intrerupta brutal si fara drept de apel de strigatele pustiului meu:

– Taaaantiii, beau cacaete !!!

Prima reactie vizibila a acestei brutalizari fonice a venit din partea colegilor de coada, care s-au intors cu totii catre femeia de 50 de ani, putin surprinsa si dezorientata de izbugnirea verbala a pustiului. In bratele ei au vazut un ghindocel cu ochii larg deschisi, manutele intinse innainte care-si strangea si-si desfacea energic pumnisorii parca incercand sa ajunga la ceva.

A doua reactie, de data asta verbala, a venit din partea duduii din spatele tejghelei, care cu o voce intrebatoare se adresa bonei vizibil fastacita de situatie:

– Ce bea ?
– Nu bea… vrea.
-Aaaaa, pai si ce vrea ?
– Beau cacaete !! striga iarasi pustiul, vizibil enervat, parca admonestand-o pe vanzatoare ca nu intelege o chestie asa de simpla si clara si cerandu-i sa nu mai amane inutil momentul satisfactiei sale.

Cum rolul de interfata lingvistica intre fiul meu si restul cetatenilor vorbitori de limba romana, este si el prins in fisa postului, bona se conforma cerintelor si traduse:
– Vrea un castravete.
Nu termina bine de zis si spusele ii fura completate de Matei, de data asta pe un ton rusinos si retinut:
– Te og mumos !

Ah micul manipulator, cum stie el instinctiv ce butoane sa apese, asa ca restul colegilor de coada, care pana acum asistasera cu zambetul pe buze la dialogul dintre cele 3 persoane, i-au invitat sa treaca primii pentru a nu-l face sa mai astepte pe copilul si asa surescitat de ideea de castravete. (Sa ma pici cu ceara si zau ca nu inteleg nici azi de unde dragostea asta de castravete din partea fiului meu dar… personal am incetat de mult sa incerc sa inteleg anumite porniri, doar ma bucur de ele). Ajuns in fata tejghelei, copilul isi primeste mult ravnitul premiu, cu degetelele lui mici si nerabdatoare il desface din celofanul in care e impachetat si nici una nici alta incepe sa muste din el cu pofta.

In timp ce Matei isi infunda falcutele cu curcubitaceul proaspat castigat, bona cumpara si restul verdeturilor ce faceau scopul initial al vizitei si se indreapta catre usa.

– Matei, cum spui doamnei pentru castravete ?
Pustiul se uita la ea cu gura plina si tinand castravetele cu ambele manute o intreaba timid:
– Mutumec mumos ?
– Da Matei, dar nu imi zice mie, zii doamnei.
Si astfel dragul meu fiu se intoarce senin catre duduie, o priveste fix in ochi si-i multumeste:

– Tanti… pida’ matii !

Apoi incepe sa rada cu pofta si sa o inghionteasca pe biata bona cu calcaile in coaste, precum isi inghionteste un cowboy bidiviul cand vrea sa o zbugheasca de la locul unei nazbatii. Ceva in genul.. “giddy-up horsey, ca ne jupoaie cucoana daca ne prinde !”

Acum e luni, si inca incerc sa o conving pe bona ca nu are motive sa nu mai calce in aprozarul ala, ca baietii sunt baieti si ca oricine la vremea lui a facut pozne, chiar si duduia insultata. Desi… daca stau bine si ma gandesc, e in interesul meu sa nu mai calce pe acolo, oricum nu-s asa mare fan al ierburilor in mancare… poate asa are si carnea din farfuria mea gust de… carne.

P.S. Povestea asta imi aduce aminte de seara in care eram impreuna cu fiul meu la o cina oarecum oficiala, plina de oameni simandicosi si eleganti. Toata seara am fost mirat de linistea politicoasa din restaurant, in ciuda faptului ca sala era una mare si destul de plina. In momentul in care s-a servit desertul, un pandispan cu crema de ciocolata si nuci stropit cu un sirop negru de ciocolata, nici linistea aceea eleganta si nici atmosfera boema, nu l-au impiedicat pe Matei sa priveasca mirat prajitura si sa concluzioneze cu voce foarte tare: “Tati, ata e cacaciune ! Nu papa Matei!”


emag.ro

Comentarii

  1. alleks Jan 26, 2010

    hahaha, va ajunge mare om. рџ?Ђ

    Raspunde
  2. Bogdan Anghelina Jan 26, 2010

    Bun story-ul. Dar stai linistit nici mie nu imi placea “bona” care atunci cand a vazut ca imi plac cartofii prajiti mi-a facut un platou cu varf de cartofi :-)).

    Raspunde
  3. Dan Jan 26, 2010

    La partea cu “Tati, ata e cacaciune ! Nu papa Matei!” era sa dau cu sucul pe tastatura :))

    Raspunde

Trackbacks

There are no trackbacks on this entry.

Adauga un comentariu

Nume (obligatoriu)

E-mail (obligatoriu, nu va fi publicat)

Website (optional)